Municipiul Arad intră în scenariul roşu; rata de infectare cu noul coronavirus – 3,65

Municipiul Arad intră în scenariul roşu, începând de sâmbătă, din cauza creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, care a ajuns la 3,65 la mia de locuitori, a informat, vineri, Prefectura Arad.

„Sunt cifrele pe care ni le-a comunicat astăzi autoritatea sanitară judeţeană şi trebuie să le luăm ca atare. Am înţeles că este vorba despre o schimbare a modalităţii de calcul, datele fiind luate dintr-o altă platformă informatică utilizată la nivel naţional. Pe modul vechi de calcul nu era depăşit astăzi pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Dar, fiindcă rata oficială este de 3,65, municipiul Arad va intra pentru 14 zile în categoria de restricţii aferentă depăşirii incidenţei de 3, conform prevederilor hotărârii Guvernului României nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Îi rog pe toţi cei afectaţi de această decizie să înţeleagă pe mai departe că aplicarea acestor restricţii este importantă pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, care în continuare răpeşte vieţi omeneşti. De asemenea, îi rog pe toţi cei care au posibilitatea de a se vaccina să o facă”, a declarat prefectul judeţului, Toth Csaba.

Vrancea: Bărbat decedat după ce a fost lovit de roata unui autocamion care s-a desprins în mers

Un bărbat de 62 de ani a decedat, vineri, pe E85, în zona localităţii Mărăşeşti, după ce a fost lovit de roata unui autocamion...

Municipiul Arad intră în scenariul roşu; rata de infectare cu noul coronavirus – 3,65

Municipiul Arad intră în scenariul roşu, începând de sâmbătă, din cauza creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, care a ajuns la 3,65 la mia de...

Ministerul Educaţiei propune gratuitate pentru elevi la transportul local rutier, naval, cu metroul şi feroviar

Ministerul Educaţiei propune într-un proiect de ordonanţă gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile...

Bistriţa-Năsăud: Un tânăr de 27 ani se află la spital, în stare gravă, după ce a căzut de pe un bloc

Un tânăr de 27 de ani a căzut, vineri dimineaţă, de pe un bloc cu patru etaje din municipiul reşedinţă, în timp ce efectua...

Ialomiţa: Accident între un TIR şi două autoturisme cu şase victime pe DN 21

Un accident soldat cu rănirea a şase persoane s-a produs vineri dimineaţă, pe DN 21, în localitatea Slobozia Nouă, în eveniment fiind implicate un...

Racheta Starship a SpaceX aterizează, dar apoi explodează

Compania SpaceX a reușit să aterizeze unul dintre prototipurile sale Starship la sfârșitul unui zbor de testare la mare altitudine. Numărul de serie 10 (SN10)...

Vrancea: Bărbat decedat după ce a fost lovit de roata unui autocamion care s-a desprins în mers

Un bărbat de 62 de ani a decedat, vineri, pe E85, în zona localităţii Mărăşeşti, după ce a fost lovit de roata unui autocamion...

Municipiul Arad intră în scenariul roşu; rata de infectare cu noul coronavirus – 3,65

Municipiul Arad intră în scenariul roşu, începând de sâmbătă, din cauza creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, care a ajuns la 3,65 la mia de...

Ministerul Educaţiei propune gratuitate pentru elevi la transportul local rutier, naval, cu metroul şi feroviar

Ministerul Educaţiei propune într-un proiect de ordonanţă gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile...

Bistriţa-Năsăud: Un tânăr de 27 ani se află la spital, în stare gravă, după ce a căzut de pe un bloc

Un tânăr de 27 de ani a căzut, vineri dimineaţă, de pe un bloc cu patru etaje din municipiul reşedinţă, în timp ce efectua...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.